Tutorial flori din sârmă

Acesta este un tutorial pe care dacă îl urmăriţi pas cu pas, veţi realiza un pandantiv, sau o pereche de cercei în formă de floare, utilizând sârmă de cupru, argintată sau argint.







Materiale
- Sârmă cupru de 0,8 mm
- Sârmă cupru de 0,4 mm
- 5 mărgeluţe mici (3-5 mm)
- 1 mărgeluţă mare 10 mm
- 1 agăţătoare de pandantiv
Unelte necesare:
- Cleşte cu falci
- Cleşte de tăiat
- Cleşte cu fălci rotunde
- Ciocan plastic
- Bloc de oţel
Unelte opţionale:
- Torţă
- Cositor
- Bloc de cărămidă


Se ia un capăt al sârmei de 0,8 si se înfăşoară pe cleştele cu fălcile plate. Se obţine o buclă ca în imagine.
 Tot pe acelaşi cleşte se înfăşoară din nou sârma, astfel încât bucla obţinută anterior să aiba amândouă picioruşele egale.
A doua buclă se înfăşoară identic, doar că va fi de două ori mai înaltă.

 Facem 8 bucle mici şi 8 bucle mari.
 La cea de-a 8-a buclă mare, tăiem sârma. Lăsăm puţin mai mult material, pentru a avea loc de ajustaje









 Asta este forma obţinută.
 Începem să strângem buclele obţinute, cu acelaşi cleşte.
Buclele mici se strâng de tot, până ce au picioruşele paralele şi alăturate.

La buclele mari, strângem doar vârful.
Eu am tăiat aici în două elementul. Se poate tăia oricând. Dar după ce modelăm fiecare buclă e puţin mai dificil. La fel, nu tăiem exact la baza picioruşului.









Strângerea buclelor înalte
 Am terminat cele 2 elemente
Începem să formăm petalele, din buclele mari. Cu cleştele round nose, poziţionăm o falcă în interiorul buclei, cam pe unde este bucla mică (ca şi înălţime), iar cealaltă falcă în exterior. Îndoim sârma pe falca aflată în interior. Trecem apoi la celălalt picioruş al buclei.
 O petală finalizată. Continuăm cu toate buclele înalte.
Un element finalizat, celalalt aşteaptă.
Trecem şi la al doilea element

O jumătate de floare finalizată. Mai ajustăm îndoiturile ca elementele să fie simetrice şi îmbinarea între capete să fie perfectă. Eventual mai tăiem puţin din sârmă.








Acum intervine un pas opţional, pentru cine are torţă. Am lucrat cu cositor argintiu, ceea ce pe cupru nu  prea dă bine, dar cositor de cupru chiar nu aveam.
 Tăiem o picătură de cositor.

Poziţionăm cositorul sub cele două forme, unde ar trebui îmbinate.
Încălzim cu torţa până cositorul se topeşte şi lipeşte îmbinările.

Batem formele pe blocul de oţel, ca să întărim sârma.
Arată tare rău cositorul argintiu pe cupru, nici nu s-a lipit prea bine.









Începem să înfăşurăm sârma de 0,4 mm în jurul unul element. Începem cu U-l format de picioruşul cositorit, sau al picioruşului unde este tăietura.

După ce înfăşurăm de câteva ori, aşezăm şi celălalt element, încercând să înfăşurăm U-rile dintre picioruşe, simultan la cele două elemente.
Adăugăm apoi o mărgeluță. Înfășurăm mai departe cele 2 elemente unul de celălalt.
Mai adăugăm o mărgeluță. Înfășurăm în sensul acelor de ceasornic.
Am ajuns la 4 mărgeluțe. Parcă nu stau foarte bine și mai este loc de una.
Înfăşurăm cu grijă sârma, dar ne uităm şi pe spatele pandantivului, ca să nu ratăm cumva vreun picioruş nelegat cu sârmă. Aici am adăugat încă o mărgeluţă, deoarece mi se părea că nu sunt aşezate simetric.
Floarea finalizată






Fiindcă nu am agăţătoare de pandantiv din cupru, îmi fac una, înfăşurând sârmă de 0.8 în jurul unui marker.





Asamblăm totul şi e gata.
ZiRA felicitari spunea...

Interesanta tehnica! :)

Anonim spunea...

thank you so much for the tutorial, I hope you can share another tutorial, another time. My email is irmapolanco@yahoo.es
I wish you can make a tutorial about a ring.
THANKS, Ilearned a lot and is a lot of fun.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...